Undeva pe malul fluviului era un colt de rai. O cabana din lemn, asezata pe mal in asa fel, incat puteai sa cuprinzi cu ochii toata panorama. In fata cabanei era o poienita in mijlocul careia trona o masa din lemn cu doua bancute. Ani la rand nu am inteles cine intretinea locul. Niciodata nu am stiut cui apartinea acea cabana. Era foarte important ca locul rezista si an de an imi permitea sa petrec cateva clipe in liniste si pace.
Au trecut de atunci vreo cinci ani si iata ce am gasit:
Dunarea era crescuta destul de mult si nu lasa sa se vada prea repede schimbarea peisajului.
In locul unde stateam si priveam in tacere barjele care alunecau pe apa, a aparut un ponton, semn al dezvoltarii si probabil al privatizarii.
Nu stiu la ce foloseste constructia asta metalica, stiu insa ca in locul ei au fost salcii si un teren nisipos in care mereu imi facea placere sa-mi montez suportii de lansete.
Dar asta este ceea ce m-a dat cu totul peste cap. Peste ceva timp probabil se va darama de tot. Din poienita cu masa si bancute, a mai ramas o urma vaga a ceea ce a fost. Un semn de foc facut pe iarba mi-a aratat ca inca locul mai este vizitat.
Doar apa curge impasibila si duce cu ea tot ce ii iese in cale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu